Vineri pentru Viitor! Fridays for future!

Vineri pentru Viitor! Fridays for future!

   Nu mai putem nega că schimbările climatice sunt cea mai gravă problemă cu care se va confrunta omul în secolul în care ne aflăm. Există numeroase mișcări pentru a reduce impactul pe care omul îl provoacă asupra mediului. Una dintre aceste mișcări este cunoscută sub numele de Vineri pentru Viitor. 

     Această mișcare este practic o demonstrație a tinerilor care solicită acțiuni din partea guvernelor împotriva schimbărilor climatice. Schimbările climatice sunt unul dintre cele mai grave fenomene care amenință ființele umane. În guverne și în economia mondială se caută soluții pentru a putea opri efectele negative. Direcționarea acțiunilor umane către un viitor mai durabil este unul dintre pilonii fundamentali ai acestei mișcări.

     Totul a început când o adolescentă cu  numele de Greta Thunberg a stat în fața parlamentului Stockholm din Suedia și a  protestat împotriva lipsei de acțiune în legătură cu criza climatică . Primul obiectiv al Gretei a fost ca țara să se conformeze Acordului de la Paris. Acest Acord de la Paris stabilește orientările prin care guvernele trebuie să acționeze pentru a reduce schimbările climatice. 

Și activiștii tineri, și cei în vârstă au o simplă cerință: Vor ca liderii globali să onoreze acordul climatic de la Paris, în cadrul căruia s-a decis în anul 2015 că toate cele 196 de țări partenere vor face un efort pentru a păstra încălzirea globală sub un prag de 2 grade Celsius. Deocamdată eforturile fiecărei țări lasă de dorit în această privință. Din acest motiv protestatari de pe întreg mapamondul solicită guvernelor să își îndeplinească promisiunea.

Ieri, Dana, colaborator permanent Re-collections, rezident in Frankfurt, Germania, s-a alăturat activiștilor în marșul care aduce aproape oameni de toate vârstele și categoriile sociale.Exercitatea drepturilor civice sunt firești aici, în vestul Europei.

E un fir roșu care ne leagă, Dana participă la demonstrație în Frankfurt, Adriana merge în grupul de lucru de la Guvern, în Bucuresti.Aceste acțiuni pot părea mărunte, dar ele pun o fundație solidă în construirea unei economii circulare, atât de necesară și arată autenticitatea principiilor pe care le urmează și implementează în cadrul Re-collections.

    Alaltăieri,Adriana a participat la Scenarii Climatice România 2030, în Grupul de Lucru dedicat Economiei Circulare. Au reieșit 6 scenarii pentru 2030. Cel la conceperea căruia a contribuit și Adriana co-fondator Re-Collections și care își imaginează o realitate în care companiile să-și măsoare și să declare amprenta de carbon generată în tot fluxul operațional, astfel încat și noi consumatorii să putem face niște alegeri mai în cunostință de cauză. Deloc ușor dar atât de necesar!

 

Înapoi la blog